Misticism

MISTICÍSM s.n. Credinţă în existenţa unor forţe supranaturale şi în posibilitatea omului de a comunica direct cu aceste forţe (prin revelaţie, intuiţie, extaz); misticitate. ♦ Stare de spirit specifică misticului (2). – Din fr. mysticisme. Sursa DEX ’98

Au fost oamenii dintotdeauna înclinaţi înspre a da explicaţii supranaturale unor fenomene naturale a căror cauză nu şi-o puteau explica?
Iată o întrebare care este din păcate şi astăzi actuală. Pentru început, haideţi să vedem ce presupune misticismul:

1. Atribuirea de explicaţii supranaturale unor fenomene naturale pe care oamenii nu şi le pot explica încă.
2. Organizarea acestor explicaţii într-un sistem cuprinzător care tinde apoi să explice absolut totul. Obligatoriu, acest sistem conţine şi elemente motivaţionale menite să crească aderenţa la acest sistem de gândire.
3. Convingerea că modalitatea detaliată prin care lumea supranaturală ne influenţează existenţa este dincolo de puterea de înţelegere a oamenilor.

Legat de punctul 1, este suficient să facem o sumară incursiune în istoricul explicaţiilor pe care oamenii le-au dat fenomenelor naturale care acum sunt cunoascute în detaliu. Astfel, cutremurele, fulgerele, erupţiile vulcanice sau eclipsele erau manifestări ale furiei divinităţii. Soarele era un car de foc condus de un zeu, stelele de pe cer reprezentau deităţi care influenţau vieţile muritorilor. Desigur că noi avem tendinţa să privim cu o uşoară superioritate acele idei, la adăpostul călduţ al atâtor secole de progres ştiinţific dar haideţi să încercăm să ne punem în pielea primilor oameni. Cu siguranţă, erau fiinţe inteligente dotate cu cel mai mare creier, raportat la greutatea corporală, din regnul animal. Totuşi, înclin să cred că nu inteligenţa ne-a adus în statutul de specie dominantă pe Terra ci vorbirea. Desigur că abilitatea de a comunica prin cuvinte, care nu sunt altceva decât noţiuni abstracte menite să descrie realitatea în nuanţe infinite, este tot un atribut al inteligenţei, însă unul care reprezintă un salt calitativ faţă de speciile înrudite. Există suficiente dovezi că animalele posedă o inteligenţă cu atât mai mare cu cât au apărut mai târziu pe scara evoluţiei: şoriceii sunt mai inteligenţi decât viermii, gorilele sunt mai inteligente decât câinii, etc. Totuşi, nicio altă specie modernă nu este capabilă de comunicare prin noţiuni abstracte menite să descrie realitatea.

Putem să ne imaginăm că printre primele subiecte de discuţie ale oamenilor primitivi s-au aflat şi explicaţiile fenomenelor naturale pe care nu le înţelegeau. Antropomorfizarea naturii a fost primul pas pe care l-a făcut omenirea pe calea cunoaşterii. Desigur că este foarte greu să spui „nu ştiu” atunci când eşti întrebat despre ceva ce nu poţi înţelege. Statutul de membru important al comunităţii/clanului/tribului te obligă să ai un răspuns. Singurul la îndemână, până nu demult, ţinea de supranatural.
Aceste explicaţii supranaturale s-au organizat apoi în meme care au o viaţă proprie, se propagă viral şi evoluează în funcţie de felul în care se adapteze dorinţei de cunoaştere a omului. Astfel putem spune că dacă viaţa a apărut acum 3,6 miliarde de ani odată ADN-ului organizat în gene, misticismul a apărut odată cu dezvoltarea vorbirii şi apariţia primelor meme care „explicau” realitatea înconjurătoare. În timp, o parte dintre aceste meme au evoluat şi s-au organizat în religii sau pseudoştiinţe (astrologia, numerologia etc.). O altă parte a acestor meme a rămas dezorganizată într-un soi rezervor de credinţe care încă mai influenţează viaţa multor oameni (superstiţii de genul: „nu te întoarce din drum pentru că vei avea ghinion”)

Aşadar, misticismul este un complex de meme, un memeplex, care are o viaţă proprie, evoluează permanent, adaptându-se permanent zeitgeist-ului. Cea mai importantă formă de adaptare a misticismului o constituie dogma referitoare la imposibilitatea ca oamenii să înţeleagă supranaturalul. Astfel, misticismul caută să se apere împotriva oricăror încercări de face lumină postulând că înţelegerea dogmei este dincolo de posibilităţile minţii omeneşti.

În concluzie, misticismul vine din dorinţa legitimă de a da nişte explicaţii la multitudinea de fenomene pe care omul primitiv nu le înţelegea. Ceea ce era pe atunci scuzabil, acum este de neiertat. În zilele noastre, pe de o parte avem la dispoziţie explicaţii ştiinţifice pentru o foarte multe dintre mari întrebări ale omenirii iar pe de altă parte cunoaştem istoricul ultimelor câteva secole şi astfel suntem siguri că ceea ce este acum încă neexplicat nu are automat o explicaţie mistică ci doar este o provocare pe care ştiinţa trebuie să o rezolve. Şi o va face, achitându-se cu succes de sarcină, împingând orizonturile cunoaşterii tot mai departe.