duminică, 22 februarie 2009

Metoda ştiinţifică

Importanţa metodei ştiinţifice este covârşitoare. Puţine dintre achiziţiile omenirii pot rivaliza cu ea. Abordarea obiectivă a realităţilor universului, formularea de ipoteze de lucru care mai apoi sunt verificate prin experiment, închegarea unor teorii care sunt capabile să facă predicţii, au stat la baza imensul progres înregistrat de omenire în ultimele secole, cu precădere în ultimele decenii.
Din păcate, constatăm tot mai des că fundamentele metodei ştiinţifice nu sunt suficient de cunoscute, iar o mare parte a semenilor noştri au încă neclarităţi şi confuzii.

Istoric
Grecii antici, poate tocmai din cauza înclinaţiei lor către filozofie, au neglijat şi poate chiar dispreţuit experimentul, punând foarte multă emfază pe gândirea meditativă, pe cunoaşterea adevărului prin revelaţie. Pentru ei, înţeleptul suprem era acela care, cu privirea in zare, se gândea în linişte la misterele universului, iar după ceva meditaţie, era în stare să le descifreze, spre încântarea şi admiraţia discipolilor săi. Aşa au luat naştere teoriile lor despre originea universului şi a vieţii pe pământ dintre care enumăm doar câteva aici:
• Anaximandru (610-546 î.Hr.) credea că animalele au apărut din mare, datorită căldurii solare
• După Empedocle (483-423 i.Hr.), viaţa s-a născut din mâlul încâlzit din care au ieşit segmente de fiinţe vii, membre izolate, ochi fără cap iar fiinţele vii se obţineau prin asocierile întâmplătoare ale acestora
• Democrit (460-370 i.Hr.) considera că omul s-a plămădit, ca un viermişor, din mâl.
• Aristotel (384-322 i.Hr.) considera că s-a trecut spontan de la neviu la viu prin elemente intermediare şi că plantele sunt verigi intermediare între obiectele neînsufleţite şi animale
• Teofrast din Eresos (370-287 i.Hr.) credea că plantele se pot metamorfoza spontan
• Lucreţiu (98-55 i.Hr.) afirma că speciile au apărut prin combinarea întâmplătoare a unor elemente
Evident că noi, la adăpostul călduţ al unor secole de ştiinţă, nu putem decât să zâmbim superior citind astfel de exemple, minunându-ne cu glas tare:”frate, dar de unde le-au venit ideile astea?”
Interesant este faptul că moartea acestor idei nu se datorează faptului că nu au fost probate experimental ci pentru că ele nu au făcut parte din niciun sistem coerent de explicare supranaturală a realităţii. Nu au fost parte a niciunei religii. În definitiv, asta este diferenţa esenţială între, de exemplu, opinia lui Democrit, mai sus menţionată, şi dogma iudeo-creştină a lui Adam şi Eva.

Marele inamic al cunoaşterii este postularea. Iată reţeta: cineva, om/profet/zeitate (în orice caz, persoană de încredere) declară ceva iar apoi acea afirmaţie devine adevăr inatacabil. În plus, sunt ridicate bariere importante împotriva cercetării corectitudinii celor afirmate.
Iată de ce mă declar în favoarea cercetării, fără idei preconcepute, a adevărului. Am avea numai de câştigat dacă majoritatea semenilor noştri ar cunoaşte...

Componentele metodei ştiinţifice

1. Formularea unei întrebări legate de realitatea înconjurătoare: „cum a apărut...?”, „cum funcţionează...?”, ce se întâmplă dacă...?”
2. Cercetarea informaţiilor disponibile. Orice sursă de informaţie poate fi extrem de utilă, deseori domeniile cunoaşterii se întrepătrund
3. Formularea unei ipoteze de lucru. Pe baza informaţiilor adunate la punctul 2, se trece la formularea unui model mental al realităţii
4. Se verifică experimental ipoteza de lucru. Condiţia esenţială a unui experiment reuşit este ca acesta să dea aceleaşi rezultate de fiecare dată când este repetat în aceleaşi condiţii, indiferent de cel care conduce experimentul
5. Dacă mai multe ipoteze înrudite sunt verificate experimental, se formulează o teorie care devine modelul ştiinţific al realităţii capabil să facă predicţii, extrapolând în afara ipotezelor concrete care i-au stat la bază
6. Predicţiile de la punctul 5 sunt din nou verificate experimental, urmând metodologia de la punctul 4, şi dacă chiar şi un singur experiment eşuează sistematic, teoria este abandonată. Dacă însă experimentele confirmă predicţiile, teoria este validată drept model acceptabil de descriere a realităţii.

Din punctul de vedere al înţelegerii universului, omenirea a avut câteva succese notabile, dar mai există foarte multe domenii în care nu există decât ipoteze de lucru şi prea puţine teorii care să fie constant re-validate de experimente.
Unul dintre exemplele celebre de metodă ştiinţifică pusă la lucru o reprezintă validarea teoriei relativităţii. Ca o consecinţă directă a modelului său teoretic, Albert Einstein a formulat predicţia că gravitaţia curbează continumuul spaţiu timp iar lumina este curbată de corpurile cu masa foarte mare pe lângă care trece. În 1919, la câţiva ani de la formularea teoriei, s-a ivit prima ocazie de verificare experimentală a acestei predicţii, când nişte astronomi englezi, în timpul unei eclipse solare totale, au observat curbarea traseului luminii provenite de stelele aflate în spatele soarelui.
Astfel, Einstein l-a „învins” pe Newton, a cărui teorie a fost astfel detronată. Totuşi, mai folosim mecanica newtoniană, întrucât la mase şi viteze relativ mici, este o aproximare foarte bună a realităţii.
Când însă studiem lumina galaxiilor îndepărtate trebuie să ţinem cont de efectul de lentilă pe care îl au masele corpurile cereşti care se interpun.

Astfel au fost validate şi alte teorii, nu numai din fizică. Din păcate, constatăm că metoda ştiinţifică nu este de ajuns pentru ca toţi oamenii să accepte unele teorii validate şi re-validate experimental de nenumărate ori, în special dacă ele descrie realitatea într-un fel care contravine postulărilor religioase. Exemplul cel mai cunoscut este cel al teoriei evoluţionismului, care este însă subiectul unei alte postări.

Nu putem ieşi din această stare de negare decât dacă înţelegem şi îmbrăţişăm metoda ştiinţifică. De acord?

3 comentarii:

Mariuka spunea...

Astfel de subiecte ar trebui dezbatute in mass media pentru ca poporul sa iasa din amortirea pe care o impune cotidianul...Continua asa, eu te voi citi cu mare drag.

TLP spunea...

Corect :). Metoda stiintifica are aplicabilitate in viata de zi cu zi. Chiar zilele trecute am aplicat-o sistematic ca sa imi rezolv o problema tehnica la blog.

Mihai spunea...

În drum spre bucătărie am trecut pe lângă televizor şi mi-a atras atenţia un reportaj, pe Realitatea TV, subtitrat "Piramidele României" (pe la ora 19:35) .
Discutau despre efectul de piramidă, testele făcute de "oamenii de ştiinţă" din Romania etc etc.

Spre ghinionul lor, au arătat chiar şi metodele de lucru şi un experiment în direct. Despre ce este vorba: unul dintre "savanţi" a turnat lapte în două recipiente, a adăugat ciuperci de chefir, apoi a pus unul dintre recipiente sub o piramidă de sticlă.

Efectul de piramidă a fost demonstrat a doua zi, când au constatat că laptele din recipientul aflat în piramidă "prinsese" cu 4 ore mai repede decât cel aflat pe masă.

Nu mai stau să explic pe larg, am doar un mic mesaj pentru relizatorii unor astfel de emisiuni şi pentru "savanţii" implicati: stimaţi domni, aţi reuşit să demonstraţi ceea ce se ştia deja: chefirul s-a făcut mai repede sub un vas acoperit, faţă de cel lăsat pe masă. De unde până unde ăsta e efect de piramidă? Au fost cumva în experiment comparate şi alte vase, de diferite alte forme geometrice? Evident că nu.

Probabil categoria asta de "savanţi" predau şi cursuri universitare, pregatind pentru viitor generaţiile care le vor lua locul...

 
Banda Scepticism Ateism