miercuri, 15 iulie 2009

Misterul, amantul mintii incetosate

...
De ce iubim atat de mult Misterul? Care este natura relatiei noastre cu necunoscutul?
Iata niste intrebari nascute din numeroasele dialoguri pe care le-am purtat in ultimele luni, uneori chiar pe acest blog, vezi comentariile de la Mitul lui Iisus.
Personal, nu am o problema cu misterul. Ma simt destul de confortabil cu faptul ca sunt inca multe de aflat in lumea asta. Frustrarea mea este generata de mentalitatea cu care unii dintre semenii nostri abordeaza Misterul.

Exista o categorie care nici nu vor sa inteleaga ce anume sta in spatele vreunui mister. Probabil motto-ul lor este versul lui Blaga "eu nu strivesc corola de minuni a lumii". Nu numai ca le place starea de fapt dar sunt convinsi ca destramarea unui mister va saraci omenirea de niscai valori spirituale. Firi artistice si contemplative, ei simt un fior inefabil pe sira spinarii la mirosul prafuit al oricarui Mister. Daca incerci sa luminezi nitel lucrarea, vei fi brusc oprit si catalogat drept bruta insensibila fara pic de simt artistic.

O alta categorie este cea a misticilor care considera ca oamenii sunt incapabili de intelegerea legilor divinitatii. Din moment ce dumnezeu este sursa oricarei cunoasteri, alfa si omega, ar fi peste puterea muritorilor sa caute sa inteleaga vointa domnului, nu-i asa? Desi orice cercetare a Misterului este tratata aprioric ca un sacrilegiu, atitudinea fata de rezultatul demersului stiintific difera in functie de concordanta lui cu dogma.
Domeniile fara implicatii religioase sunt ignorate iar cercetarea este daca nu chiar incurajata, macar tolerata. Medicina este un bun exemplu; astazi vezi foarte rar inalte fete bisericesti care prinse de o apendicita acuta se feresc de bisturiul chirurgului recurgand la comprese cu musetel.
Daca insa eforturile savantilor se concretizeaza in descoperiri care contrazic dogma antica, rezistenta misticilor la stiinta devine acerba iar opozitia lor frizeaza de cele mai multe ori ridicolul si denota o crasa ignoranta. Biologia este un astfel de caz iar subiectul controversei este evident evolutionismul pe care anul acesta il celebram. Este interesant faptul ca pana si cei mai inversunati detractori ai lui Darwin s-au tratat cel putin o data in viata cu un antibiotic diferit de penicilina.
De ce este acest lucru relevant?
Initial penicilina era eficace impotriva majoritatii bacteriilor. Dupa doar cateva decenii de utilizare, in cazul majoritatii bacteriilor cunoscute s-au selectat acele subtipuri care secretau penicilinaza, o enzima care inactiveaza cel mai vechi antibiotic. Cel mai bun exemplu ca evolutia functioneaza este tocmai aceasta cursa a inarmarii intre farmacisti si bacterii de care beneficiaza oricine, indiferent daca-l credem pe Darwin sau nu. Din pacate este foarte greu sa le subliniezi misticilor aceasta fractura in logica lor si sa-l acuzi de niscai ipocrizie pe creationistul care nu se trateaza cu antibioticul natural “lasat de dumnezeu” si alege unul de sinteza creat pentru a veni de hac evolutiei bacteriilor, care s-au "inarmat" printr-un proces similar care a creat diversitatea vietii pe Pamant. Atitudinea lor fata de Mister ii impiedica sa chestioneze explicatiile pe care dogma le aduce. Sunt multumiti cu cat cred ca stiu dintr-un domeniu si refuze sa se instruiasca. Mintea lor este total opaca la argumente care contrazic dogma si de cele mai multe ori le lipsesc chiar notiunile stiintifice elementare necesare intelegerii unor fenomene simple.

Auto-multumirea cu stadiul actual la care se afla cunoasterea sa este cel mai mare deserviciu pe care si-l poate face omul contemporan. Alegerea netulburarii misterului si a mentinerii ignorantei doar pentru a nu deranja niste idei caldute si explicatii comode este o crima asupra intelectului.

Totusi, Misterul este intr-adevar frumos dar trebuie sa ne atraga doar ca o provocare de a ne autodepasi in incercarea de a-l rezolva.
...

duminică, 12 iulie 2009

Viata fara rai

...
Raiul face parte integranta din fiecare religie. Sub diferite denumiri, conceptul de loc binecuvantat in care se duc dupa moarte sufletele celor virtuosi reprezinta rasplata promisa adeptilor in schimbul practicarii fervente a credintei lor. Este usor de inteles de ce notiunea de rai este asa de atractiva. Cine nu-si doreste sa dainuiasca vesnic, lipsit de griji, fericit? Haideti sa trecem cu eleganta peste lipsa dovezilor care sa ateste ca un astfel de loc ar putea sa existe si sa exploram dimensiunea logica a acestui ipotetic spatiu.

Raiul lobotomizatilor
Empatia, compasiunea pentru semenii aflati in suferinta reprezinta una dintre principalele calitati necesare accederii in rai. Se presupune ca virtuosii, dupa o viata plina de fapte marete, dovedindu-si atat credinta in divinitate cat si compasiunea pentru semenii sai vor ajunge in rai. Sau mai bine zis, sufletele lor vor ajunge in rai. Se pune intrebarea ce existenta vor avea aceste suflete odata ajunse in locul fericirii supreme? Cum vor putea ele sa fie fericite stiind ca miliarde de alte suflete ard in iad, mistuite de focul gheenei dupa o viata pacatoasa? Se presupune oare ca sufletele sfintilor plini de compasiune isi pierd instantaneu capacitatea de empatizare cu sufletele semenilor din iad? Cum va putea oare sufletul mamei virtuoase sa fie fericita in rai cand sufletul fiului ei, criminal in serie, arde pentru o vesnicie in cazanele diavolului?
Pentru a reconcilia aceste conditii incompatibile, suntem obligati sa presupunem ca sufletele sfintilor sunt intr-un fel "lobotomizate emotional" instantaneu odata cu intrarea in paradis, uitand atat de existenta raului in sine cat si de existenta vietii de pe Pamant, cu tot ce presupune ea.
“Fericiti cei saraci cu duhul” ar putea fi completat cu “uitarea iti aduce fericirea”.

Raiul monoton
Sa trecem totusi si peste aceste fracturi de logica si sa ne ducem rationamentul critic mai departe. Biserica ne invata ca omul trebuie sa-si infranga dorintele neconforme dogmei, sa duca o viata virtuoasa in speranta mantuirii. Asadar, daca duci o viata sfanta si-ti infranezi toate dorintele neconforme credintei, ajungand in rai vei descoperi ca nu ai cum sa fii fericit deoarece nici acolo nu te vei putea manifesta liber.
Sunt preoti care ridica si mai mult stacheta si pretind ca nu ajungi in rai decat daca reusesti sa nici nu mai poftesti la ceea ce nu este conform dogmei. Dupa ei, ajungi in rai doar daca de-a lungul existentei tale pamantene ajungi sa-ti reprimi atat de mult dorintele neconforme credintei incat reusesti sa nici nu-ti mai doresti altceva decat o viata de sfant.
Astfel, odata ajunse in rai, sufletele monocrome ar duce o existenta uniforma, neschimbata in timp, fara sa-si doreasca schimbare si fara nevoia de reguli care sa interzica deviatia.

Raiul, unealta dictatorilor
Revenind cu picioarele pe pamant, sa ne oprim asupra impactului pe care-l are notiunea de rai asupra societatii de ieri si de azi.
Una dintre realitatile existentei pe Pamant este competitia acerba pe resurse. In ultimele decenii s-au facut pasi importanti in directia canalizarii competitivitatii si a limitatii reactiilor ei adverse. Daca in trecut, doua state aflate in competitie ajungeau imediat la razboi, astazi exista parghii economice mai rafinate, cu pierderi mai mici de vieti omenesti dar poate cu acelasi ierarhie finala. Nici religiile nu sunt straine de aceasta lupta pentru suprematie, fiind angrenate intr-un etern joc al puterii la nivel global, unele recurgand inca la “razboaie sfinte”...
Omul obisnuit, care traieste o viata plina de frustrari, de la foarte marunte pana la foarte importante, reprezinta principala masa de manevra in acest carusel al puterii. Vulnerabilitatea principala o omului este tocmai notiunea de rai.
Mai concret, ideea de viata de dupa moarte a fost si inca este motorul nefast al razboaielor religioase sau patriotice. Ducand o viata plina de neajunsuri, omul intelege ca oricum nu are prea multe de pierdut in aceasta existenta si este dispus sa-si dea viata in schimbul promisiunii raiului etern si ferice pe care i-o face clericul sau politicianul exaltat.
Haideti sa ne inchipuim ce greu ar fi pentru sefii de stat care ar incerca sa trimita la razboi un popor de oameni care nu ar crede in existenta vietii de apoi. Cine si pentru ce si-ar risca bunul cel mai de pret? De-a lungul timpului, oamenii au murit pentru Hristos, pentru Islam, pentru libertate, pentru rege, pentru patrie s.a.m.d. Toti aveau ceva in comun. Stiau ca se duc in rai.

Viata fara rai
Din pacate, oricat de mult s-ar stradui rationalii sa conteste plauzibilitatea raiului, majoritatea oamenilor nu-si va abandona speranta ca vietile lor pline de frustrari vor fi in vreun fel rasplatite.
Haideti sa-i facem sa inteleaga ca singura rasplata poate sa vina doar in aceasta viata pe care suntem cu totii datori sa ne-o facem fericita.
...

joi, 9 iulie 2009

Infinitezimala probabilitate

...
Tema existentei unei entitati supreme are darul de a polariza foarte mult orice dezbatere, majoritatea oamenilor avand de zis ceva special in legatura cu divinitatea. Oamenii se diferentiaza semnificativ nu numai din punctul de vedere al felului in care-l percep pe dumnezeu, insasi existenta acestuia fiind subiectul multor nuantari si controverse.

In urma cu cateva saptamani am initiat pe acest site un survey printre care imi solicitam cititorii sa raspunda la intrebarea "Cat de siguri sunteti ca exista Dumnezeu?" Mi-am invitat prietenii, colegii si cunoscutii sa-mi viziteze blogul cu gandul sa raspunda anonim si sincer. Am asteptat cu nerabdare momentul in care contorul mi-a afisat primele 100 de voturi, prilej care merita cateva comentarii.

Am folosit scara in 7 trepte propusa de Richard Dawkins in "The God Delusion" – Himera credintei in Dumnezeu.

Rezultatele au fost intrucatva surprinzatoare: mai mult de doua treimi dintre repondenti au considerat ca sunt foarte putine sau nule sansele ca Dumnezeu sa existe, treptele 6 si 7.

Distributia raspunsurilor este foarte diferita de ceea ce vedem astazi in Romania, unde tot mai multi oameni se declara chiar foarte credinciosi si numai perspectiva unei astfel de intrebari ii face sa-si scuipe in san. Cu siguranta ca cititorii mei sunt mai intelegenti decat ai lor :)

Optiunea mea personala se indreapta catre treapta 6 deoarece consider ca nu am cunostinta de vreo dovada experimentala care sa contrazica categoric existenta unei creator. Mai mult, nici macar nu-mi pot imagina vreun experiment care sa-si propuna cu succes un astfel de obiectiv.

Totusi, estimez ca infinitezimala probabilitatea existentei unei fiinte supreme si de aceea pot fi considerat de facto ateu.
...

sâmbătă, 4 iulie 2009

Pisicile si testosteronul

...
Exista un munte de dovezi care confirma originea evolutionista a omului dintr-un stramos comun cu al maimutelor antropoide. Pentru a intelege mai bine felul in care oamenii privesc religia si autoritatea este necesar sa aruncam o privire in lumea animala.
Mamiferele traiesc fie solitar, fie in grupuri de mai multi indivizi, in acest din urma caz dezvoltandu-si o viata sociala surprinzator de complexa. Si la maimutele antropoide moderne vedem aceste categorii: in vreme ce urangutanul traieste solitar, gorilele, cimpanzeii si bonobo traiesc in grupuri conduse de un mascul alfa in primul caz, de un grup de masculi dominanti in cel de-al doilea si de un grup de femele in ultimul exemplu.
In comunitatea stiintifica nu exista vreun dubiu referitor la faptul ca omul a evoluat dintr-o maimuta antropoida cu organizare sociala de grup. Dezvoltarea sintaxei, a comunicarii structurate care sta la baza diferentierii noastre de celelalte maimute antropoide, este un proces de durata care presupune o interactiune cvasi-permanenta, practic imposibila in cazul alternativei, traiul solitar.
Nu la fel de clar stau lucrurile in privinta tipului de organizare sociala pe care il aveau stramosii nostri. Nu am cunostinta de dovezi care sa certifice cine era la conducerea clanurilor de oameni primitivi.

Totusi, nu rezist tentatiei de a specula putin pe aceasta tema, utilizand modelele surogat ale maimutelor antropoide moderne:

1. Femeile la putere
Maimutele bonobo sunt foarte asemanatoare din punct de vedere fizic cimpanzeilor. Diferentele notabile sunt legate de interactiunile de grup.
Viata lor este destul de pasnica, foarte promiscua dupa standardele morale ale oamenilor. Se face foarte des sex, mult dincolo de nevoile stricte de procreere ale speciei. Deloc surprinzator ar spune unii, exista mult mai putine conflicte in si intre grupurile de bonobo. http://www.bonobo.org/whatisabonobo.html

2. Barbatii la putere
In contrast cu rudele lor foarte apropiate, grupurile de cimpanzei sunt conduse de cativa masculi foarte agresivi iar violenta si cruzimea apar deseori in si intre grupurile lor.

3. Barbatul la putere
Gorilele traiesc in clanuri conduse de un singur mascul dominant care este si singurul care se reproduce avand la dispozitie un harem de femele. Atata vreme cat este puternic si viguros, pozitia masculului dominant nu este contestata dar, inevitabil, vine vremea cand el va fi detronat de catre tinerii vagabonzi aflati in cautarea unui harem accesibil.

Odata cu descoperirile din domeniul geneticii, s-au cuantificat diferentele dintre ADN-urile omului si cele ale maimutelor antropoide moderne.
Diferenta dintre om si bonobo este aproximativ identica cu cea dintre om si cimpanzeu si mai mica decat cea dintre om si gorila. Cu toate acestea, ma aventurez sa cred ca grupurile sociale ale stramosilor nostri au fost conduse mai degraba de barbati decat de femei. Iata argumentele pe care ma bazez:

A. Violenta
Istoria omenirii este un lung sir de violente, atrocitati, exterminari, genociduri, in general agresivitate extrema comandata mai degraba de indivizi pulsand de testosteron decat de mame care vroiau sa-si protejeze copiii.

B. Religiile
Supranaturalul a aparut foarte timpuriu, in zorii umanitatii, simultan cu dezvoltarea sintaxei si a dorintei de explicare ale fenomenelor naturale spectaculoase pe care primitivul nu avea cum sa le inteleaga. Evident ca astazi, la adapostul secolelor de stiinta, zambim superior cand aflam ca, pana nu demult, Pamantul era plat iar fulgerele erau armele prin care masculul superdominant, dar in acelasi timp nevazut, isi pedepsea supusii pentru cine stie ce vina reala sau imaginara.
http://gandirerationala.blogspot.com/2009/02/misticism.html
Nu am cunostinta de vreun panteon, inca cu adepti sau extinct, care sa fie "condus" de vreo divinitate care sa fie perceputa altfel decat ca fiind de gen masculin. Divinitatile de gen feminin au ocupat si inca ocupa un rol secundar de mame si sotii, anexe ale adevaratilor stapani ai lumii.
Cunoscand tendinta evidenta a oamenilor de a antropomorfiza toate fenomenele universului, este usor de inchipuit ca panteonul oamenilor primitivi reflecta indeaproape organizarea propriei lor ordini sociale.

Diferentele dintre modelele de organizare sociala ale mamiferelor si ale tuturor maimutelor antropoide, inclusiv cel al oamenilor primitivi, tin de diferentele dintre complexele multigenice care s-au selectat de-a lungul multor generatii. Fascinante mi se par implicatiile relatiei oamenilor cu autoritatea.

1. Daca, prin reducere la absurd, am fi evoluat dintr-o specie solitara am fi avut o foarte mica aderenta la reguli.
2. In cazul in care femeile satisfacute sexual ar fi condus grupurile sociale ale stramosilor nostri, procesul natural de luare a deciziilor ar fi fost probabil unul consensual, mult mai aproape de valorile democratice moderne.
3. Respectul pentru autoritatea impusa prin forta unui mascul agresiv este cea care a marcat dezvoltarea speciei noastre. Presiunile evolutioniste din mediul inconjurator au favorizat selectia genelor care au determinat acceptarea autoritatii discretionare masculine, clanurile astfel organizate social avand mai mult succes in zorii umanitatii, cand omul era inca atat de fragil in comparatie cu pericolele care il pasteau la tot pasul.
4. Conformismul, spiritul de turma si lipsa de initiativa sociala care ne anima sunt produsele secundare ale respectului pentru autoritate supra-selectat genetic.

Adeptii umanismului secular sunt mai degraba un accident genetic, mult mai greu de inregimentat in structuri autocratice, corespondentul lor din lumea animala fiind mai degraba pisica. De aceea, ca sa-l parafrazez pe Richard Dawkins, este si mult mai greu de organizat o sleahta de pisici in comparatie cu una de caini, in care toti vor asculta de masculul dominant.

Vi se pare familiar cumva ultimul paragraf?
...
 
Banda Scepticism Ateism