miercuri, 15 iulie 2009

Misterul, amantul mintii incetosate

...
De ce iubim atat de mult Misterul? Care este natura relatiei noastre cu necunoscutul?
Iata niste intrebari nascute din numeroasele dialoguri pe care le-am purtat in ultimele luni, uneori chiar pe acest blog, vezi comentariile de la Mitul lui Iisus.
Personal, nu am o problema cu misterul. Ma simt destul de confortabil cu faptul ca sunt inca multe de aflat in lumea asta. Frustrarea mea este generata de mentalitatea cu care unii dintre semenii nostri abordeaza Misterul.

Exista o categorie care nici nu vor sa inteleaga ce anume sta in spatele vreunui mister. Probabil motto-ul lor este versul lui Blaga "eu nu strivesc corola de minuni a lumii". Nu numai ca le place starea de fapt dar sunt convinsi ca destramarea unui mister va saraci omenirea de niscai valori spirituale. Firi artistice si contemplative, ei simt un fior inefabil pe sira spinarii la mirosul prafuit al oricarui Mister. Daca incerci sa luminezi nitel lucrarea, vei fi brusc oprit si catalogat drept bruta insensibila fara pic de simt artistic.

O alta categorie este cea a misticilor care considera ca oamenii sunt incapabili de intelegerea legilor divinitatii. Din moment ce dumnezeu este sursa oricarei cunoasteri, alfa si omega, ar fi peste puterea muritorilor sa caute sa inteleaga vointa domnului, nu-i asa? Desi orice cercetare a Misterului este tratata aprioric ca un sacrilegiu, atitudinea fata de rezultatul demersului stiintific difera in functie de concordanta lui cu dogma.
Domeniile fara implicatii religioase sunt ignorate iar cercetarea este daca nu chiar incurajata, macar tolerata. Medicina este un bun exemplu; astazi vezi foarte rar inalte fete bisericesti care prinse de o apendicita acuta se feresc de bisturiul chirurgului recurgand la comprese cu musetel.
Daca insa eforturile savantilor se concretizeaza in descoperiri care contrazic dogma antica, rezistenta misticilor la stiinta devine acerba iar opozitia lor frizeaza de cele mai multe ori ridicolul si denota o crasa ignoranta. Biologia este un astfel de caz iar subiectul controversei este evident evolutionismul pe care anul acesta il celebram. Este interesant faptul ca pana si cei mai inversunati detractori ai lui Darwin s-au tratat cel putin o data in viata cu un antibiotic diferit de penicilina.
De ce este acest lucru relevant?
Initial penicilina era eficace impotriva majoritatii bacteriilor. Dupa doar cateva decenii de utilizare, in cazul majoritatii bacteriilor cunoscute s-au selectat acele subtipuri care secretau penicilinaza, o enzima care inactiveaza cel mai vechi antibiotic. Cel mai bun exemplu ca evolutia functioneaza este tocmai aceasta cursa a inarmarii intre farmacisti si bacterii de care beneficiaza oricine, indiferent daca-l credem pe Darwin sau nu. Din pacate este foarte greu sa le subliniezi misticilor aceasta fractura in logica lor si sa-l acuzi de niscai ipocrizie pe creationistul care nu se trateaza cu antibioticul natural “lasat de dumnezeu” si alege unul de sinteza creat pentru a veni de hac evolutiei bacteriilor, care s-au "inarmat" printr-un proces similar care a creat diversitatea vietii pe Pamant. Atitudinea lor fata de Mister ii impiedica sa chestioneze explicatiile pe care dogma le aduce. Sunt multumiti cu cat cred ca stiu dintr-un domeniu si refuze sa se instruiasca. Mintea lor este total opaca la argumente care contrazic dogma si de cele mai multe ori le lipsesc chiar notiunile stiintifice elementare necesare intelegerii unor fenomene simple.

Auto-multumirea cu stadiul actual la care se afla cunoasterea sa este cel mai mare deserviciu pe care si-l poate face omul contemporan. Alegerea netulburarii misterului si a mentinerii ignorantei doar pentru a nu deranja niste idei caldute si explicatii comode este o crima asupra intelectului.

Totusi, Misterul este intr-adevar frumos dar trebuie sa ne atraga doar ca o provocare de a ne autodepasi in incercarea de a-l rezolva.
...

3 comentarii:

Alex. spunea...

Înțeleg ce vrei să spui în articolul de față, dar nu sînt de acord în cazul în care vrei să expui abordarea ta drept finală în *orice* domeniu.

Mai concret, cînd înlături acel inefabil din artă, cînd, în cuvintele tale, vrei să „rezolvi” misterul, te vei trezi în fața unei pînze din spatele unui perete gros de sticlă, păzit de niște gardieni, pe care e pictată fața unei tipe bizare, soția unui nene care i-a comandat „meșteșugarului zugrav” un tablou și pe care meșteșugarul ăsta (Leonardo) nu a mai vrut de fapt să îl predea clientului.

Gata, ai rezolvat misterul „semantic”, să zicem. Acum misterul care ține de realizare ți-l explici prin procedeele de aplicare a tehnicii „sfumato”, mai trîntești o analiză a felului în care e reprezentată o schițare de mimică facială, nemaiîntîlnită pînă atunci, dar foarte manierizată după, eventual mai treci în revistă și peisajul bizar, complet lipsit de viață umană, cu diferențele de nivel în relieful reprezentat, despre care ții minte că ai citit o dizertație în cartea unui istoric al artei... și cam gata! Ai rezolvat, ai înlăturat misterul.

Te puteai întinde cu analiza pe zeci de pagini, dar una peste alta e cazul să trecem la următorul nivel, nu? Misterul ăsta a fost deja pătruns.

Hehehe, bine, poate exagerez un pic. Tot ce vreau să zic e că bipedul nostru simpatic *are nevoie* de stimulente de-astea inefabile și mirobolante... ca să creeze și pe alt plan decît pe cel științific.

Oti spunea...

Ai dreptate cand apreciezi locul misterului in arta.

Nu am fost suficient de explicit, neexplicitand faptul ca ma refeream la misterul in domeniul cunoasterii.

Fictiunea de orice fel este practic lipsita de farmec in absenta misterului...

Alex. spunea...

În regulă, m-am liniștit acum. Ne-am înțeles. :)

 
Banda Scepticism Ateism