...
Cu greu putem găsi un cuvânt cu mai multă greutate decât acesta. Poeţii i-au închinat ode, compozitorii simfonii iar cei mai mulţi oameni simpli i-au pus în cârcă toate ratările lor, resemnându-se.
Importanţa acestei noţiuni este relevată şi de dezvoltarea unei adevărate industrii dedicate aflării şi influenţării viitorului. Câte persoane nu plătesc bani grei vrăjitorilor, astrologilor şi altor personaje oculte care pretind că pot să le asigure o soartă mai bună?
Pe moment, haideţi să-i invităm pe mistici să-şi explice metodele de aflare a viitorului iar noi să facem un exerciţiu mintal pe marginea noţiunii de destin.
Se poate cunoaşte în avans destinul cuiva?
Sunt doar două răspunsuri posibile. Las deoparte varianta negativă, caz în care toată zbaterea misticilor este de prisos. Să presupunem totuşi, prin reducere la absurd, validitatea variantei pozitive, exerciţiu care ne duce la următoarea întrebare:
Ce facem cu informaţia primită?
La prima vedere, această dilemă pare nelalocul ei. Cum să nu te ajute o informaţie despre soarta ta? Mai ales dacă afli ceva cu adevărat important… Puţină lume sesizează impasul în care va cădea imediat orice care este hotărât să schimbe ceea ce îi este scris.
Pot să-mi schimb destinul?
Dacă vei lua toate măsurile necesare unui eveniment tragic asupra căruia ai fost avertizat şi vei reuşi să eviţi catastrofa însemnă că aceea a fost soarta ta, iar primul scenariu care ţi s-a pus în faţă a fost unul fals, nu-i aşa?
În cealaltă eventualitate suntem foarte îndreptăţiţi să strigăm din toţi plămânii:
La ce bun toată această zbatere, dacă tot nu pot să-mi schimb destinul?
Iată câteva întrebări importante care ar trebui să ni le punem atunci când visăm cu ochii deschişi la o soartă mai bună.
De fapt, remarc cu cinism că mulți oameni nici nu vor neapărat să-și cunoască destinul şi să afle dinainte ce viaţă mediocră vor avea ci tânjesc după un destin glorios şi sunt gata de orice pentru acest lucru. Chiar şi să se mintă pe ei înşiși.
Tu ești mai bun decât atât! Știi că modelarea viitorului tău îți este la îndemână...
...
Religii versus știință
Acum 5 ani
Postări
2 comentarii:
> Dacă vei lua toate măsurile necesare unui eveniment tragic asupra căruia ai fost avertizat şi vei reuşi să eviţi catastrofa însemnă că aceea a fost soarta ta, iar primul scenariu care ţi s-a pus în faţă a fost unul fals, nu-i aşa?
Frumos spus. Conceptul acesta cuantic este, pe cît de fascinant, pe atît de inepuizabil.
Și „misticul” ăla de-l chema Frank Herbert s-a gîndit foarte mult la asta. În cărțile seriei „Dune” (întîi la Frank Herbert, apoi la fiul lui, Brian Herbert, care a continuat seria în asociație cu Kevin J. Anderson) apar niște personaje care, parțial nativ (erau niște produse genetice foarte reușite), parțial prin niște stimulenți externi, puteau să „vadă în viitor”.
Treaba asta era denumită de autori „preștiință” - capacitatea de a cunoaște un eveniment înainte ca acesta să se desfășoare.
Toate bune și frumoase pînă atunci cînd personajele respective își prind urechile în propriul lor har-blestem, dîndu-și seama că, dacă ar urma cursul curent al acțiunilor și hotărîrilor, ar ajunge într-un impas, pe care, pentru a îl evita, îl vor înlocui mai departe în traseul acesta decizional cu un altul, și cu un altul, și tot așa.
Conceptul acesta al drumurilor posibile de urmat este năucitor chiar și pentru acești supra-oameni și, una peste alta, este mai mult o povară pentru ei înșiși decît un ajutor.
E o saga fascinantă (după mine); recomand cu căldură seria „Dune”.
Dar, revenind:
> De fapt, remarc cu cinism că mulți oameni nici nu vor neapărat să-și cunoască destinul şi să afle dinainte ce viaţă mediocră vor avea ci tânjesc după un destin glorios şi sunt gata de orice pentru acest lucru. Chiar şi să se mintă pe ei înşiși.
„Trendul” de cînd lumea e ca omul să creadă ce îi convine lui. E mai comod... nu? </cinism>
Din cîte mi se pare, destinele alea glorioase pe care le doresc auto-amăgiții din descrierea ta sînt de fapt traduse în mod obiectiv printr-un complex de justificări consolatoare și echivalențe mincinoase.
L-am citit pe Frank Herbert in tinerete... L-am apreciat si inca il mai apreciez... Ca scriitor.
"Prestiinta" la care faci referire este un non-sens ciclic repetitiv pana la obsesie, cum bine ai remarcat ulterior
Trimiteți un comentariu