Destinul

...
Cu greu putem găsi un cuvânt cu mai multă greutate decât acesta. Poeţii i-au închinat ode, compozitorii simfonii iar cei mai mulţi oameni simpli i-au pus în cârcă toate ratările lor, resemnându-se.
Importanţa acestei noţiuni este relevată şi de dezvoltarea unei adevărate industrii dedicate aflării şi influenţării viitorului. Câte persoane nu plătesc bani grei vrăjitorilor, astrologilor şi altor personaje oculte care pretind că pot să le asigure o soartă mai bună?
Pe moment, haideţi să-i invităm pe mistici să-şi explice metodele de aflare a viitorului iar noi să facem un exerciţiu mintal pe marginea noţiunii de destin.

Se poate cunoaşte în avans destinul cuiva?
Sunt doar două răspunsuri posibile. Las deoparte varianta negativă, caz în care toată zbaterea misticilor este de prisos. Să presupunem totuşi, prin reducere la absurd, validitatea variantei pozitive, exerciţiu care ne duce la următoarea întrebare:

Ce facem cu informaţia primită?
La prima vedere, această dilemă pare nelalocul ei. Cum să nu te ajute o informaţie despre soarta ta? Mai ales dacă afli ceva cu adevărat important… Puţină lume sesizează impasul în care va cădea imediat orice care este hotărât să schimbe ceea ce îi este scris.

Pot să-mi schimb destinul?
Dacă vei lua toate măsurile necesare unui eveniment tragic asupra căruia ai fost avertizat şi vei reuşi să eviţi catastrofa însemnă că aceea a fost soarta ta, iar primul scenariu care ţi s-a pus în faţă a fost unul fals, nu-i aşa?
În cealaltă eventualitate suntem foarte îndreptăţiţi să strigăm din toţi plămânii:

La ce bun toată această zbatere, dacă tot nu pot să-mi schimb destinul?
Iată câteva întrebări importante care ar trebui să ni le punem atunci când visăm cu ochii deschişi la o soartă mai bună.
De fapt, remarc cu cinism că mulți oameni nici nu vor neapărat să-și cunoască destinul şi să afle dinainte ce viaţă mediocră vor avea ci tânjesc după un destin glorios şi sunt gata de orice pentru acest lucru. Chiar şi să se mintă pe ei înşiși.

Tu ești mai bun decât atât! Știi că modelarea viitorului tău îți este la îndemână...
...

Ce te face pe tine special?

...

Am fost acuzat de nenumărate ori că nu înțeleg creștinismul în general și ortodoxismul în particular. De aici și ideea structurării punctelor mele de vedere pe marginea acestui subiect.

Spre norocul meu, îndoctrinarea religioasă la care am fost supus în copilărie a fost mult mai “moale” decât în cazul altora, iar multitudinea de interacțiuni complexe la care am fost supus de-a lungul dezvoltării mele a permis formarea unei gândiri neinfluențate de supranatural. Cu toate acestea, sunt din ce în ce mai interesat de înțelegerea fenomenului religios, întrucât acesta marchează extrem de puternic existența marii majorități a semenilor noștri în mod direct și existența tuturor oamenilor în mod indirect.

Oamenii în general sunt atât de marcați de realitatea imediat înconjurătoare încât pentru a nu fi subiectivi este nevoie să avem o perspectivă cât mai largă. Așadar, în cele mai mult de 200 de state de pe glob activează mai mult de 4200 de religii, conform www.adherents.com deși în ciuda acestui număr impresionant de credințe doar câteva au cu adevărat o anvergură importantă.

Interesant este că toate aceste religii au doctrine diferite și postulează afirmații de cele mai multe ori contradictorii care evident nu pot fi adevărate simultan. Un observator obiectiv, care ar dori să afle răspunsul la întrebarea “care religie este cea adevărată?” din răspunsurile semenilor săi, ar primi răspunsuri extrem de diferite în funcție de zona geografică.
Culmea este că oamenilor li se pare normal ca un indian să fie hindus, un arab să creadă în Allah iar un spaniol să se roage la Fecioara Maria. Explicația este că, într-o proporție covârșitoare, copiii sunt îndoctrinați cu religia părinților săi.

Cred că este clar pentru toată lumea care ar fi rezultatul unui eventual sondaj de opinie efectuat în România.

Creștinismul este pe de-o parte cea mai răspândită religie dar pe de altă parte este și cea care cuprinde cele mai multe curente desprinse de-a lungul timpului din trunchiul ei comun. Exact ca în cazul unui copac la care, privind doar corola, nu putem spune care rămurică este demna urmașă și continuatoare a trunchiului și în cazul creștinismului este greu de argumentat care cult este mai “autentic”.
Dacă căutăm rămurica autohtonă vom avea surpriza de a descoperi că ortodocșii români reprezintă puțin sub 0,3% din populația omenirii. Cu toate acestea, din majoritatea discuțiile pe care le-am purtat cu ortodocși cucernici am înțeles că ortodoxia românească și nu cea rusă, greacă sau sârbă, ca să nu mai vorbim de greco si romano-catolici, ar fi religia “dreaptă” și “adevărată”.








Ajuns în acest punct, în mintea mea se nasc următoarele întrebări importante:

De ce dumnezeu nu-i iubește pe toți oamenii în egală măsură?

Dacă într-adevăr ortodoxia este religia adevărată și doar cei care se “despătimesc” respectând canoanele bisericii ortodoxe române ajung în rai, ce șansă are un polinezian, un maor sau un kenian fără acces la internet să afle măcar care este calea cea dreaptă?

De unde această aroganță de a pretinde că dumnezeu doar pe tine te iubește?

Ce te face pe tine special?

...