Viata fara rai

...
Raiul face parte integranta din fiecare religie. Sub diferite denumiri, conceptul de loc binecuvantat in care se duc dupa moarte sufletele celor virtuosi reprezinta rasplata promisa adeptilor in schimbul practicarii fervente a credintei lor. Este usor de inteles de ce notiunea de rai este asa de atractiva. Cine nu-si doreste sa dainuiasca vesnic, lipsit de griji, fericit? Haideti sa trecem cu eleganta peste lipsa dovezilor care sa ateste ca un astfel de loc ar putea sa existe si sa exploram dimensiunea logica a acestui ipotetic spatiu.

Raiul lobotomizatilor
Empatia, compasiunea pentru semenii aflati in suferinta reprezinta una dintre principalele calitati necesare accederii in rai. Se presupune ca virtuosii, dupa o viata plina de fapte marete, dovedindu-si atat credinta in divinitate cat si compasiunea pentru semenii sai vor ajunge in rai. Sau mai bine zis, sufletele lor vor ajunge in rai. Se pune intrebarea ce existenta vor avea aceste suflete odata ajunse in locul fericirii supreme? Cum vor putea ele sa fie fericite stiind ca miliarde de alte suflete ard in iad, mistuite de focul gheenei dupa o viata pacatoasa? Se presupune oare ca sufletele sfintilor plini de compasiune isi pierd instantaneu capacitatea de empatizare cu sufletele semenilor din iad? Cum va putea oare sufletul mamei virtuoase sa fie fericita in rai cand sufletul fiului ei, criminal in serie, arde pentru o vesnicie in cazanele diavolului?
Pentru a reconcilia aceste conditii incompatibile, suntem obligati sa presupunem ca sufletele sfintilor sunt intr-un fel "lobotomizate emotional" instantaneu odata cu intrarea in paradis, uitand atat de existenta raului in sine cat si de existenta vietii de pe Pamant, cu tot ce presupune ea.
“Fericiti cei saraci cu duhul” ar putea fi completat cu “uitarea iti aduce fericirea”.

Raiul monoton
Sa trecem totusi si peste aceste fracturi de logica si sa ne ducem rationamentul critic mai departe. Biserica ne invata ca omul trebuie sa-si infranga dorintele neconforme dogmei, sa duca o viata virtuoasa in speranta mantuirii. Asadar, daca duci o viata sfanta si-ti infranezi toate dorintele neconforme credintei, ajungand in rai vei descoperi ca nu ai cum sa fii fericit deoarece nici acolo nu te vei putea manifesta liber.
Sunt preoti care ridica si mai mult stacheta si pretind ca nu ajungi in rai decat daca reusesti sa nici nu mai poftesti la ceea ce nu este conform dogmei. Dupa ei, ajungi in rai doar daca de-a lungul existentei tale pamantene ajungi sa-ti reprimi atat de mult dorintele neconforme credintei incat reusesti sa nici nu-ti mai doresti altceva decat o viata de sfant.
Astfel, odata ajunse in rai, sufletele monocrome ar duce o existenta uniforma, neschimbata in timp, fara sa-si doreasca schimbare si fara nevoia de reguli care sa interzica deviatia.

Raiul, unealta dictatorilor
Revenind cu picioarele pe pamant, sa ne oprim asupra impactului pe care-l are notiunea de rai asupra societatii de ieri si de azi.
Una dintre realitatile existentei pe Pamant este competitia acerba pe resurse. In ultimele decenii s-au facut pasi importanti in directia canalizarii competitivitatii si a limitatii reactiilor ei adverse. Daca in trecut, doua state aflate in competitie ajungeau imediat la razboi, astazi exista parghii economice mai rafinate, cu pierderi mai mici de vieti omenesti dar poate cu acelasi ierarhie finala. Nici religiile nu sunt straine de aceasta lupta pentru suprematie, fiind angrenate intr-un etern joc al puterii la nivel global, unele recurgand inca la “razboaie sfinte”...
Omul obisnuit, care traieste o viata plina de frustrari, de la foarte marunte pana la foarte importante, reprezinta principala masa de manevra in acest carusel al puterii. Vulnerabilitatea principala o omului este tocmai notiunea de rai.
Mai concret, ideea de viata de dupa moarte a fost si inca este motorul nefast al razboaielor religioase sau patriotice. Ducand o viata plina de neajunsuri, omul intelege ca oricum nu are prea multe de pierdut in aceasta existenta si este dispus sa-si dea viata in schimbul promisiunii raiului etern si ferice pe care i-o face clericul sau politicianul exaltat.
Haideti sa ne inchipuim ce greu ar fi pentru sefii de stat care ar incerca sa trimita la razboi un popor de oameni care nu ar crede in existenta vietii de apoi. Cine si pentru ce si-ar risca bunul cel mai de pret? De-a lungul timpului, oamenii au murit pentru Hristos, pentru Islam, pentru libertate, pentru rege, pentru patrie s.a.m.d. Toti aveau ceva in comun. Stiau ca se duc in rai.

Viata fara rai
Din pacate, oricat de mult s-ar stradui rationalii sa conteste plauzibilitatea raiului, majoritatea oamenilor nu-si va abandona speranta ca vietile lor pline de frustrari vor fi in vreun fel rasplatite.
Haideti sa-i facem sa inteleaga ca singura rasplata poate sa vina doar in aceasta viata pe care suntem cu totii datori sa ne-o facem fericita.
...